Acolo…

Acolo, lângă iarbă, se văd întristări ale apusului,

Iar eu mă tem cu teamă să trec de vămile văzduhului.

Încet, încet încerc cu grabă, cu greu să prind voce de leu,

Căci loc în omul plin de sine, loc nu mai are Dumnezeu.

Iar după aste vremuri triste, mă duc în casă, mă încui,

Acolo unde-i linişte şi negru, aud un plâns al nimănui.

Aud cum plânge pixul, foaia, aud cum plâng cuvintele,

Aud cum ţipă vântul, ploaia, aud cum ţipă profeţiile.